 |
|
Vorbeşte în limbi... În cazul orădeanului Mircea Moldovan, expresia biblică este cel mai lapidar portret posibil: la 35 de ani, el stăpâneşte engleza, germana, franceza, italiana, spaniola, maghiara şi... chineza.
Ultima achiziţie lingvistică este şi cea mai interesantă pentru tânărul filolog, autor în devenire al primului Dicţionar Român-Chinez.
În China cu Internetul
La nici 30 de ani, Mircea preda engleza şi germana la Universitatea Oradea, vorbea încă alte patru limbi şi îşi pregătea cel de-al al doilea masterat. "Dar simţeam că mă plafonez", spune tânărul poliglot. Nu-l slăbea un vis din adolescenţă: Orientul Îndepărtat. Aşa a început să "se dea" pe Internet în căutarea unei slujbe de profesor în China, după ce auzise de apariţia a tot mai multe şcoli private unde oameni de toate vârstele, de la copii de grădiniţă şi până la manageri de firme, învaţă limba engleză. A găsit puzderie de oferte, toate bine plătite, dar a ales-o pe cea a unui director de şcoală american stabilit la Shenyang, un oraş cu 6 milioane de locuitori din estul Chinei, unde limba se vorbeşte curat. În septembrie 1999 a aterizat la Beijing, iar de acolo a mai făcut 10 ore cu trenul până la noul său domiciliu.
"Campionul Asiei"
Prima surpriză a fost debutul... în stil românesc. Adică, cu o pauză! Conducerea şcolii i-a dat o obligatorie bicicletă şi o săptămână liberă, pentru a se familiariza cu cartierul unde primise, complet utilat, apartamentul de serviciu. "Eram uimit de tot ce era în jurul meu, pe străzi, în piaţă şi prin magazine: culori, arome, fojgăială cum nu mai văzusem nicăieri în lume", îşi aminteşte Mircea, care în acea perioadă a şi făcut mai multe accidente, ba intrând cu bicicleta într-un taxi, ba fiind el cel lovit de maşini, ricşe ori biciclete.
Din prima zi de şcoală a început să se simtă mândru că lucrează la una din şcolile "Guan Ya" (în traducere, "Campionul Asiei"), reţea ajunsă la peste 10.000 de cursanţi în marile oraşe ale Chinei. "Din partea firmei" a primit, pentru început, şi un asistent ca traducător la nevoie, până începea s-o rupă şi el pe chinezeşte.
Chineza fără profesor
Fără a fi obligat, limba a învăţat-o singur, metodic, mai mult din cărţile tipărite pentru vorbitorii de engleză decât de la colegi sau elevi. "Aveam eu ambiţia să învăţ ca la carte", îşi rezumă secretul. În câteva luni deja se descurca în conversaţii uşoare şi chiar cu "frunzărirea" ziarelor. Totuşi, pentru perfecţionarea intonaţiei, esenţială în chineză, "ciuleam tot timpul urechea la discuţiile din jur şi le căutam tovărăşia". În scurt timp, şi-a făcut o sumedenie de prieteni, care l-au ghidat în excursiile clasice: Marele Zid, Oraşul Interzis al Ultimului Împărat, etc. "Nici nu e greu să te împrieteneşti cu ei. Sunt oameni paşnici, săritori şi foarte deschişi", spune Mircea.
Filologie detectivistică
Tot învăţând, profesorul a realizat că poate, concomitent, să facă mai mult: să redacteze primul Dicţionar Român-Chinez, inexistent în ciuda unor relaţii economice, culturale şi sportive relativ intense între cele două ţări. A optat pentru această variantă fiindcă cea inversă, Chinez-Român, ar fi un mizilic: nu ar trebui decât să ia orice dicţionar Chinez-Englez şi să traducă partea englezească. Aşa, însă, filologul trebuie să "sape" după corespondentul chinezesc al cuvintelor româneşti. "M-aş bucura dacă lucrarea mea i-ar stimula pe mai mulţi români să înveţe chineza". La asta visează autorul orădeanul, dezamăgit că până acum sinologia a fost apanajul unei caste restrânse de conaţionali, majoritatea odrasle de foşti diplomaţi la Beijing.
"E o muncă de investigaţie", îşi descrie Mircea lucrarea. E mândru, mai ales, că dicţionarul va reda şi foarte multe expresii, ceea ce, pentru cunoscători, este semn al performanţei lingvistice. Pentru comparaţie, româneasca "ţara lui Papură Vodă" se poate traduce lejer în franceză prin "la cour du roi Petaud" (literal, "curtea regelui Petaud"). Dar, dacă şansa găsirii unor echivalente este mai mare în cazul limbilor indo-europene, probabilitatea scade atunci când se "confruntă" limbi din familii diferite.
Poliglot UE
Început în 2001, când Mircea onora un contract mai de durată la Beijing, dicţionarul a ajuns acum în faza finală, fiind bun de tipar la primăvară, cu peste 400 de pagini, pe două coloane. Profesorul lucrează la el nu "când apucă", ci riguros, zilnic, "pentru că altfel nu se poate". Ritmul îi impune un program de viaţă spartan, dar îl ajută înţelegerea soţiei Annamaria, şi ea doctor în lingvistică, specializată pe rusă, angajată la Biblioteca de Limbi Străine din Budapesta.
Deşi orădeni get-beget, cei doi tineri trăiesc de ani buni în capitala ungară fără nici un fel de complexe faţă de europenii din Occident. De altfel, Mircea s-a "orientat", înfiinţându-şi propria firmă, care oferă cursuri pentru ungurii dornici sau obligaţi să înveţe una din limbile de circulaţie internaţională. Cât despre viitorul îndepărtat, tânărul profesor are deja planurile lui: "După integrarea în Uniunea Europeană, putem merge la Bruxelles ca traducători sau interpreţi. România are nevoie de cel puţin 500 de traducători, aproape cât un Sidex".
Aşa că nu-şi face nici un fel de griji. Pentru că vine ea vremea când şi inteligenţa şi munca vor fi răsplătite... |
No comments:
Post a Comment