Who's here

Sunday, May 26, 2013

Articol din Capital.

Numai în ultimii zece ani, China a construit circa 49.000 km de autostrăzi. Asta reprezintă circa două treimi din întregul sistem de drumuri interstatal al SUA, care s-a dezvoltat în decurs de 60 de ani. Astăzi, China se laudă cu circa 79.000 km de autostrăzi și circa 4,1 milioane de kilometri de drumuri, mai mult decât dublu față de cât avea în 2002.

Iar aceste cifre cresc zilnic. Anul trecut, China a investit 207 mld. dolari în construcția de drumuri și reparații, potrivit analiștilor KPMG. Noul plan cincinal al Guvernului pregătește cel puțin 300.000 km (și multe miliarde de dolari) de drumuri în plus până în 2015. Planurile au în vedere finalizarea a nouă coridoare separate care să străbată țara de la Nord la Sud și 18 drumuri expres de la Est la Vest. Alte șapte rute sunt așteptate din Beijing către granițele țării.

„Mare parte din acest lucrări de infrastructură sunt pentru a prinde din urmă restul lumii“, spune Sam Staley, profesor la Universitatea de Stat Florida care a studiat sistemul de transport al acestei țări pentru Reason Foundation. China găzduiește 20% din populația lumii și are doar 5,6% din drumurile ei. În 2009, China a depășit SUA și a devenit cea mai mare piața auto din lume, cu 19,3 milioane de autovehicule vândute numai anul trecut.

Construcția de autostrăzi a reprezentat o parte importantă în eforturile Chinei de a crea locuri de muncă. Anul trecut, țara a avut 46 de afaceri implicate în această industrie, cu 710.500 de angajați și 12,3 mld. dolari salarii, potrivit firmei de cercetare IBISWorld.

Liderii țării se așteaptă ca sistemul de drumuri să joace un rol critic în transportatea materiei prime și a bunurilor de la fabrici la porturi și să facă logistica mai eficientă. (Printre cele mai discutate proiecte sunt  podurile gigantice. Unul dintre cele mai așteptate este un pod de 50 de kilometri cu șase benzi care va lega provincia sudică Guangdong cu Hong Kong și Macao. Este propus spre finalizare în 2016 și inițiatorii pretind că va reduce timpul parcurs de pe continent până în Hong Kong de la mai bine de patru ore la numai 40 de minute.)

No comments:

Post a Comment

Note: Only a member of this blog may post a comment.